Cravcenco Ala, profesor de limba și literatura română,
grad didactic I
,,Și după 37 de ani de activitate pedagogică, continuă să-mi înfeudeze conștiința simplul, dar, de atâtea ori confirmatul adevăr: Nu-i înveți pe alții ceea ce vrei, nu-i înveți ceea ce știi, îi înveți ceea ce ești – sentință ? Povară? Har? Binecuvântare? Alegere? Loterie? – ce e această crucificatoare muncă să stai în fața elevului, și să-l convingi, în toată ziua, că știi toate soluțiile la toate problemele, iar el să sensibilizeze cu pielea silueta morală a Omului care știe tot și pe care să o ia – sau nu – drept model.
De aceea ora de Română mi-a fost, este și-mi va fi scena unei perpetue competiții dintre omul – Profesor și profesorul – Om, urmărită, cu răsuflarea oprită și cu ochii rotunzi de mirare, de către discipolii din clasă, cu mult mai cunoscători decât credem și cu mult mai încrezători decât cunoaștem. Căci, limpezi și nevinovate suflete de îngeri preschimbate în cuvinte sunt gândurile copiilor, care seamănă cu veșnicia ca niște gemeni și care cred, senini și sinceri, în Omul de la catedră. Poemele lor sunt pui de zei, răcorindu-ne ochii de neodihnă și de nesomn, sunt frunze de leac aplicate pe rănile sufletului, spălându-i somnul de pe pleoape. Privirile lor strălucitoare și albastre ne împrimăvărează cu seve energizante din izvoarele neumblate ale imaginației; ideile lor arbori sunt, cu rădăcinile îmbrățișând pământul, iar crengile – cuprinzând cerul. …păsări cu aripile crescute înăuntru… – copiii noștri țin drumul spre propria zidire intimă – actul generator de universuri inedite, din care ochii noștri de evaluatori sunt onorați să se hrănească.
Cea mai mare victorie din câte au râvnit imperiile lumii este eliberarea sinelui din sine prin scriitură – evadare a ideilor din suflet. Pentru debordare e necesară doar o forță de afară, care să declanșeze fluxul de sentimente și trăiri – cea mai frumoasă naștere – cea a ideilor – are nevoie de impulsul Dascălului, al Omului din fața clasei: atotștiutor, convins, echilibrat, de netăgăduit, învingător, pe care-l crede copilul și exemplul căruia îl urmează cu fidelitate.”
Cheptene Natalia, profesor de Limba și literatura română,
grad didactic II
,,Licențiată în filologie- 31 de ani trăiți cu dăruire și vocație sistemului educațional.
Muncesc cu dedicație, promovând valorile omului și ale spiritualității și perpetuarea bunului nume al Almei Mater. Înțelepciunea, empatia și bunătatea sunt pilonii unei societăți durabile, bazată pe educație continuă. Predarea materiei școlare nu este doar o meserie, este un serviciu uman și trebuie gândite ca o misiune. Iar satisfacția vine cu tinerețea veșnică din oglinda sufletului format…
,,Când educăm mințile tineretului nostru, nu trebuie să uităm să le educăm inimile”. Dalai Lama
Grițco Alina, profesor de Limba și literatura română,
grad didactic II
,,De 9 ani misiunea mi-e să înmulțesc discipolilor dragostea pentru carte, mai exact, să-și slăvească limba cea dulce românească și să-i citească pe cei ce-au scris-o ,,ca un fagure de miere”. Tot de când sunt profesor toamnele nu-mi seamănă a Bacovia, căci sunt încălzite de privirile celor mai ingenioși copii, elevii mei, Ștefăneii. Sunt profesor de Limba și literatura română, literatura, fiind o copie veridică a realității oferă posibilitatea să-mi învăț elevii cumsecădenia direct de la personajele lor îndrăgite. Astfel, de mici știu că e bine să alegi ca Fata Moșneagului, iar pentru a mânca ,,mere de aur” trebuie să lupți cu balaurul. Chiar dacă literatura caută zăbavă, iar în secolul grăbit arar găsești din cei ce ,,sapă” sub rândurile poeților, tot mai des descopăr cu mândrie pe mesele învățăceilor mei cărți doldora de notițe… nu că-mi atribui contribuția, dar de… slova cronicarului ,,…căci nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.” Și apoi cum să nu citești când de la Ureche pân la Blaga filele, deși scrise ,,de mână veche” tot a nou vorbesc. Cât Mătușa Ruța nu a stins focul în vatră și cât ne mai sunt cărțile icoane, dăinuim ca neam și entitate, iar noi, profesorii, căpătăm aripi cu fiecare elev ajuns matur destoinic, căci un profesor nu predă doar materia de studiu, dar are ca menire să împartă din potirul înțelepciunii esența adevăratelor valori, să cultive sămânța pentru a ne bucura de roadele cele mai dulci. Aceasta ni-i menirea, căci tot ce putem lăsa ,,e un nume adunat pe-o carte”.
Sandul Nina, profesor de limba și literatura română
Sunt o persoană care aspiră spre mai multe idealuri și, totodată, un profesor care abia pășește pe tărâmul interesant și neobișnuit al Pedagogiei și care încearcă, prin Ea, să-și atingă aceste idealuri.
Cert este faptul că îmi las uneori ochelarii roz, dar nu renunț la modul meu de a fi. În orice circumstanță, încerc să-mi protejez sufletul de păpădie și să-l hrănesc cu raze de speranță, de sensibilitate și de credință.
Privesc cu ochii deschiși lumea din jur, învăț din tot și toate, dar nu renunț să port, în fiecare buzunar, mici stropi de visuri.
Întotdeauna am cultivat valori și emoții care să dea roade și am purtat atât de multă lumină în inimă și în gând ca să-mi ajungă pentru învățăceii mei și pentru toți cei dragi.
